FOTO | CS U Craiova și-a prezentat achizițiile: „Am fost coleg cu Verratti!” Gică Craioveanu, declarația zilei: „Sper ca ‘pușcaria’ asta mică să devină golgheterul Ligii 1!” Oltenii au și un nou sponsor

FOTO | CS U Craiova și-a prezentat achizițiile:
  • Publicat:
  • Actualizat:

CS Universitatea Craiova și-a prezentat achizițiile din vara aceasta, portarul elvețian Mitrovic, de la Chiasso (liga a II-a helvetă), stoperul croat Spahija, de la FC Voluntari, extrema Cristi Bărbuț, de la ACS Poli Timișoara, mijlocașul italian Fausto Rossi și atacantul Mihai Roman, adus de la NEC Nijmegen.

„Putem promite multe la prezentare, dar important este ce vom face pe teren, acolo trebuie să demonstrăm. Am fost coleg de generație cu Verratti, e un jucător imens, dar m-au impresionat cel mai mult Nedved sau Del Piero. Pentru mine a fost un mare ghinion să rămân legat de Juventus, dar și eu puteam profita de anumite momente în carieră, puteam oferi mai mult. Totuși, nu consider că am ajuns la un nivel inferior, fiindcă joc în Europa League cu Universitatea Craiova, o echipă bună”, a spus Fausto Rossi, mijlocaș de 26 de ani format de Juventus și care a evoluat ultima dată la Trapani, în Serie B, după ce a fost coleg și cu Florin Andone, la Cordoba.

„Sunt bucuros că am venit la Craiova, îmi place proiectul, și sper să facem rezultate bune. Nu-mi pare rău că am pierdut Supercupa, fiindcă am venit la o echipă mare, precum Craiova, și sper să ne clasăm pe podium”, a declarat Hrvoje Spahija, stoperul de 28 de ani venit de la FC Voluntari.

„Sunt foarte bucuros că m-am întors acasă, la Craiova și sper să câștig primul meu trofeu din carieră cu Universitatea”, a spus atacantul de 25 de ani născuut în Bănie, Mihai Roman, care ultima dată a fost împrumutat de Nijmegen în prima ligă din Israel.

„Sunt foarte fericit că am ales Craiova, pentru mine este o provocare. Am avut și alte oferte și am decis că e cel mai bine pentru mine să vin aici. A contat în decizie și părerea bunicilor, care sunt din Oltenia. Nu-mi pare rău că am plecat de la Timișoara, acolo m-am luptat pentru evitarea retrogradării, aici vin să luptăm pentru trofee”, a spus Cristi Bărbuț, extrema de 22 dee ani care anul trecut a marcat împotriva Craiovei.

Craioveanu: „Sper ca „pușcăria asta mică” de Ivan să fie golgheterul României”

Invitatul special de la prezentarea Universității Craiova a fost Gică Craioveanu, care și-a exprimat speranța că echipa va avea un sezon mai bun decât cele anterioare, când nu a izbutit să urce măcar pe podium, dar și că Andrei Ivan va deveni golgheterul campionatului. „Am senzația că lumea este din nou alături de echipă, după acea perioadă urâtă, în care fanii plecaseră. Am încredere că putem termina chiar pe primul loc, chiar dacă Steaua are un lot bun și Dinamo are un antrenor de clasă, prietenul meu, Guriță. Deși stau în Spania, mi-am făcut abonament pentru a veni pe noul stadion și sper să văd pușcăria asta mică de Ivan cum iese golgheterul României. De asemenea, sper ca fiul meu, Alejandro, să joacă cu numărul 8 la Universitatea și să ducă mai departe istoria Științei”, a spus „Grande” Craioveanu.

Mangia, supărat de critici

La a doua apariție în fața presei, italianul Devis Mangia a fost extrem de deranjat de întrebările care vizau jocul modest al echipei din perioada de pregătire, cât și rezultatele înregistrate în amicale, oltenii pierzând toate cele 4 meciuri de verificare din Austria. „Am jucat cumva pe puncte și nu știu eu? Nu s-au pus în clasament acele jocuri, nu ne-a interesat rezultatul neapărat. Este părerea voastră că echipa a jucat prost în amicale, mai vorbim după meciurile din campionat. Dacă voiam să câștigăm, întâlneam adversari din ligi inferioare, important este să luăm punctele în partidele oficiale”.

Mangia a recunoscut că nu știe prea multe lucruri despre primul adversar, CSMP Iași, dar spune că ar fi o greșeală pentru jucătorii săi să creadă că este un meci accesibil: „În primul rând partida de vineri este una dificilă pentru că este prima și nu ai la ce te raporta, sunt elemente noi. Nu știm prea multe despre adversar, doar că au schimbat mulți jucători și antrenorul, însă ar fi o mare greșeală din partea noastră să considerăm că este un meci ușor”

Craiova și-a pus Coloana Infinitului pe echipament

Cei de la Universitatea Craiova au prezentat echipamentul pentru noul sezon, unul care conține pe verticală un model stilizat al Coloanei Infinitului, celebra operă a lui Constantin Brâncuși. Oficialii olteni au precizat că vor să pună în valoare simbolurile regiunii, însă modelul ales nu este deloc unul atractiv, el trezind imediat ironiile suporterilor alb-albaștri, care considerau că era mult mai inspirat ca acest simbol să fie pus pe mâneca tricourilor, nu să le „secționeze”.

Craiova și-a prezentat și noul partener principal, o casă de pariuri online al cărei nume va fi inscripționat pe tricourile de joc. Contractul dintre părți este pe trei ani, timp în care sponsorul va plăti suma de 1 milion de euro către clubul din Bănie.

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce au făcut copiii cu trupul lui Silviu Prigoană, înainte de înmormântare. I-au respectat o dorință arzătoare
Ce au făcut copiii cu trupul lui Silviu Prigoană, înainte de înmormântare. I-au respectat o dorință arzătoare
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au confirmat că acesta a fost condus pe ultimul drum:
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
S-a aflat adevărul! Mihai Bălaşa a vorbit despre perioada cu Bernd Storck:
S-a aflat adevărul! Mihai Bălaşa a vorbit despre perioada cu Bernd Storck: "M-a deranjat cum am fost tratat"
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să împărţim banii ca să nu trăim de la o lună la alta
Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să împărţim banii ca să nu…
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Silviu Prigoană ar mai fi suferit un infarct marți dimineață? Dezvăluiri halucinante: „Vă e rău?”
Silviu Prigoană ar mai fi suferit un infarct marți dimineață? Dezvăluiri halucinante: „Vă e rău?”
Mașinile interzise de la circulație. Decizie în România de vineri, 15 noiembrie, ora 10:00
Mașinile interzise de la circulație. Decizie în România de vineri, 15 noiembrie, ora 10:00
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Vicecampioană naţională la baschet, deşi se află de o viaţă în scaun rulant
Vicecampioană naţională la baschet, deşi se află de o viaţă în scaun rulant
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×